Incotro ne indreptam???

Care ne este scopul existential?

“Toate animalele, exceptand omul, stiu principalul scop al vietii: sa te bucuri”
Albert Camus

Pentru ca omul si doar el – insa nu toti ci doar o parte dintre ei – poarta pe umeri o povara, onoranta desigur, dar in acelasi timp foarte grea, aceea de a duce la indeplinire, partea ce i se cuvine din ‘Duh’, adica din Planul Legilor de a deveni…

Ne intrebam in articolul anterior, daca scopul nostru este de a ne conserva specia punand-o la adapost de instabilitatea si insecuritatea poligonului de tir cu asteroizi in care se afla Pamantul, mutand-o din cand in cand pe o noua planeta ceva mai sigura si mai tanara. Si astfel a inceput era zborului spatial, savantii fiind convinsi ca intr-acolo ne este directia.
Dar dupa primele zboruri, au adunat destule informatii despre deplasarea in spatiu si au dat repede inapoi.

Cucerirea spatiului

Mai intai, savantii au inteles ca distantele intre Stele sunt atat de uriase, incat chiar daca am putea merge vreodata cu viteza luminii (lucru demonstrat a fi imposibil, intrucat masa noastra ar tinde spre infinit, devenind… puncte de Singularitate si explodand), ne-ar trebui mii si milioane de ani sa ajungem la ele.
Iar aceasta este o pretentie mult mare pentru o omenire care doar ce a deschis ochii existentei de cateva mii de ani.
Cea mai apropiata stea de Pamant, Proxima Centauri, se afla la o distanta de 4.2 ani lumina. Luminii, care circula cu aproximativ 300 000 km/secunda, i-ar lua 4,2 ani sa parcurga distanta.
In plus, noi nu pe stele trebuie sa aterizam, ci pe planete care pot asigura un suport vietii similar cu cel de pe Terra, iar pana azi nu s-a descoperit cu certitudine o astfel de planeta.
Dar chiar si daca ar fi gasita, calculand distantele uriase pana la stelele vecine, acestea sunt ca si inabordabile:
Sirius cea mai luminoasa stea de pe cer: 8,6 ani, Steaua Polara (Polaris): 432 ani, Centrul Caii Lactee: 30 000 ani, Galaxia Andromeda: 2 milioane de ani, Roiul de galaxii din Virgo: 60 milioane de ani.

Mai apoi, oamenii de stiinta s-au intrebat cine dintre miliardele de oameni sa plece, si cu ce nava, daca pentru un echipaj de 4-5 astronauti, care se deplaseaza cu Naveta Spatiala doar pana la 600 km altitudine, se pregatesc jumatate de an mii de specialisti, cheltuind resurse in valoare de miliarde de dolari?
Nici chiar daca toata populatia globului s-ar ocupa strict doar de aceasta problema, lasand la o parte razboaiele si toate actiunile sale distructive si secatuitoare inutila de energie, tot pe un drum infundat ne-am gasi.

Savantii au inteles astfel ca ideea cuceririi spatiului de catre om, nu este tocmai cea care ne este destinata.

Dar care alta sa fie aceasta?

Destinatia

Ceva trebuie sa facem, pentru salvarea noastra, nu putem sta cu mainile in san si din cand in cand sa aruncam rachete cu prastia in asteroizii care or sa ne caute in viitor. Si asta doar pana cand Soarele nu va exploda…

O sansa ar fi sa ne caute si sa ne salveze alte – eventuale – civilizatii, daca exista, daca si ei s-au confruntat cu aceeasi problema si au reusit sa o rezolve, daca pot ajunge la noi in timp util, daca ne pot ajuta sau macar daca ne-ar spune ce trebuie sa facem pentru a ne ajuta singuri… Posibil, insa in ecuatia acestei ’sanse’ exista mult prea multi ‘daca’, si necesita o cantitate nedeterminata de timp irosit in asteptari..

Si atunci?
Daca ai sa te uiti la marele tablou al evolutiei vietii pe pamant, ai sa vezi ca aceasta si-a parcurs drumul ce i-a dat forma de astazi, curgand in timp, de la sine, in mod firesc. Fara sa fi intervenit vointa noastra sau a altcuiva, in mod deliberat, in aceasta ecuatie. Lucrurile doar au interactionat intre ele, intre ele si mediu, comportandu-se intotdeauna in limitele rationalitatii si firescului dictat de Legile de Ordonare ale Universului.

Daca ai sa te uiti la acelasi mare tablou al directiei prin care omenirea trece in aceste vremuri, ai sa constati ca interesul omenirii, cel pornit din dorinta interioara a fiecaruia si nu vreunul impus in vreun fel de sistem, se indreapta spre cateva puncte clare.

Comunicatia si informatia

In primul rand atentia publicului mondial se indreapta spre comunicatiile mobile. Nu exista un alt ‘accesoriu tehnologic’ adoptat de interesul public din proprie initiativa, intr-un asa de scurt timp si de atat de multi oameni.
In al doilea rand, interesul public este orientat spre informatiile, platformele de socializare si comunicatiile oferite de reteaua internetului.
De altfel, cele doua piete, ale telefoniei mobile si ale aplicatiilor internetului, inexistente pana acum cativa ani, au atins astazi o cota majora de piata ce se gaseste in continua crestere.
Astfel, interesul oamenilor se intreapta intr-un ritm, ce aminteste oarecum de caderea de apa a cascadei Niagara, spre platforme precum Google, You Tube, Yahoo, Wikipedia, My Space, Messenger spre bloguri, emailuri, forumuri.

Iar toate acestea realizeaza in primul rand accesul in timp real, nestingherit si gratuit la informatiile oamenilor. Apoi, aceste platforme realizeaza punti de comunicarea intre indivizii umani. Intre mintile lor, mai exact. De genul sinapselor creierului…

Contribuie si conduce la formarea unei entitati generale si cumulative a spiritului uman, facand-o in acelasi timp, constienta de sine.

De asemenea, multi oameni se simt atrasi si pasesc timid in lumi virtuale gen Second Life, traindu-si acolo o parte a existentei lor.

Daca noi oamenii vom accepta ca nu suntem animale rationale, ci minti rationale si constiente de sine, ‘copii’ Legilor ordonatoare din Univers, poate ca am reusi sa ne intelegem corect si destinatia finala.

Practic, daca ceea ce ne defineste ca fiind oameni nu se transmite genetic, inseamna ca omul – mintea sa rationala si constienta – nu este un rezultat al instructiunilor genetice de reproducere, ci exclusiv al instructiunilor invatate printr-un sistem educational.
Inseamna ca omul, cel ce dintotdeauna s-a intrebat cine este, de unde vine si incotro merge, nu este un produs al evolutiei speciilor, ci al instructiei. Al informatiilor inteligente.

universal manAstfel, Evolutia Speciilor a lui Darwin s-ar referi strict la trupul omului, si daca mai are cineva reticenta in a crede ca este imposibil ca dintr-o singura celula ce a inceput sa se divida poate rezulta viata – incluzand aici si trupul omului – ar trebui sa se uite la prima celula stem, aparuta dupa fecundarea petrecuta in uterul mamei, care, nu in milioane de ani de evolutie, ci in doar 9 luni, evolueaza in micuta fiinta ce va putea deveni umana, de indata ce-si primeste ratia de instructie.
Practic, in loc de a-i cauta mintii omului originile in evolutia speciilor, ar trebui sa-l cautam in evolutia informatiei – din gene si nu numai…

Mintea omului astfel definita, devine un soi de ‘implant spiritual’ ce ar putea avea menirea ca, dupa ce isi va intelege pe deplin natura existentiala, sa se foloseasca de creativitatea sa mostenita pentru a-si construi propriul corp in care odata mutat, sa nu mai depinda de fragilitatea si efemeritatea actualului trup gazda.

Corp care, prabusindu-se la batranete, lasa mintea fara functii importante si amintiri memorate.
O minte care in mod normal, nu ar fi nevoita sa ’se inchida’ niciodata.
Care nu se inchide nici macar in timpul somnului, continuand prin vise, o inchipuita si artificial creata ‘existenta’.
O minte care nu imbatraneste niciodata, dar care, atunci cand se afla mai consolidata de experienta acumulata, este tradata de propriul sau corp suport, care i se prabuseste sub picioare.
O minte si constiinte care ar fi putut sa nu moara niciodata.

Cand omul pierde definitiv pe cineva drag, ar prefera sa-i vorbeasca la telefon – contactandu-i astfel mintea si constiinta – decat sa stranga in brate un trup inconstient, ori cu identitatea altuia in ea.
Daca am putea sa alegem astazi intre un dialog – fie el si prin telefon – si trupul lipsit de spirit al unor personalitati precum Platon, Iisus sau Einstein, am mai sta pe ganduri?
Atunci am sti, simtind intuitiv, sa recunoastem esenta omului. Am intelege ca trupul nostru de animal are rolul de suport distinct, provizoriu si extrem de fragil al mintii si constiintei omului.

Iti poti lesne imagina ca in viitorul tehnologic apropiat, iti vei putea pune o pereche de ochelari stereoscopici pe ochi, vei imbraca un costum plin de senzori dupa care vei putea stabili o legatura, pe calea undelor electromagnetice, cu un robot android de pe un alt continent. Vazand cu ochii acestuia, auzind cu microfoanele acestuia, simtind restul senzatiilor termice si de atingere prin senzorii din costum, senzatia perceputa va fi ca te afli pe noul continent. Poti participa, pe rand, la un raliu auto de pe un continent, poti manipula o macara cu care sa descarci containere de pe vapoare, pe un alt continent, poti fi pilotul unui avion de vanatoare aflat intr-o misiune de lupta pe un al treilea continent, sau poti participa la un safari in care sa vanezi un animal al carui trofeu iti va fi trimis mai tarziu, prin posta, acasa.
Iar daca in timpul vanatorii vei decide sa impusti un alt om, vei fi acuzat de omucidere, desi tu nu ai parasit camera de acasa. Sau… ai parasit-o?

Aceasta este imaginea ta, despre tine si despre noile posibilitati ce de deschid inaintea evolutiei omului.
Si aceasta imagine ar fi una lipsita de greoiul trup material. Ar fi o imagine ce nu poate fi reflectata de oglinda. Am fi o simpla cuanta energetica, fara masa, rationala si constienta de sine…
Si atunci, scapand de trupul efemer si fragil ne-ar fi mai usor sa ne punem la adapost.
Unde?
Exista o posibilitate, insa una ce-ti va parea atat de incredibila, incat cu greu o poti asocia cu realitatea.
De asemenea, va trebui sa intelegem ca aceasta posibilitate nu se va putea intampla intr-un viitor apropiat, ci intr-unul care vizeaza indepartate generatii viitoare ale omenirii.
Oricum, mult dupa ce oamenii vor renunta sa-si monteze medical diverse proteze, mutandu-se in trupuri noi, androide.

Despre ce este vorba…
Atata vreme cat constiinta nu se mosteneste genetic, ci se dobandeste prin invatare-instruire, fiind inoculata-instalata de catre parinti in mintea noului nascut, da speranta ca pe viitor, acest procedeu va putea fi facut in minti virtuale artificiale, ce ar putea avea durate de existenta aproape nelimitate in timp, si care ar putea face posibile calatorii in spatiul si in timpul artificial creat.

Si acum un fapt cu adevarat interesant.
Citind anumite pasaje din Biblie (Apocalipsa / Revelatia), gandul va incepe sa-ti zugraveasca o lume virtuala situata intr-un supercomputer in care sa incapa nu Y miliarde de oameni ci oricate constiinte umane ar fi nevoie.
In esenta ar fi vorba despre un nou suport al nostru, al mintilor constiente.

Acest super computer ar putea fi lansat in spatiu unde, datorita micii sale dimensiuni, ar putea fi ‘ratat’ de gloantele spatiului. In acest super computer s-ar putea gasi o lume, in acelasi timp si virtuala si reala, prin faptul ca s-ar regasi constiintele oamenilor din lumea reala, cu gandurile, experienta si spiritele lor, mutate in noua lume tot asa cum omenirea se ‘muta’ in noile minti ale copiilor, asigurandu-si continuitatea de mii de ani incoace.

Asa cum in vis poti trai o senzatie deloc diferita de realitate, fara aportul celor cinci simturi care sunt inchise pe durata somnului, tot asa, mutand – sau construind direct – constiintele cu tot cu bagajul lor in noua lume, acestea interactionand intre ele si cu mediul, intocmai cum au facut-o pana atunci in viata reala, viata va merge mai departe. O viata creata pe un nou suport. Si care ar dainui cata vreme va fi energie in univers.

Astfel in lumea virtuala intreg universul, cerul de deasupra pamantului, marile si intreg ‘decorul’ ar fi unele noi, virtuale. Micuta ’sfera’ sau cub care protejeaza memoria lumii noi ar fi coborata si urcata pentru updatare pana in ultima clipa in care Terra ar exista; in memoria sferei ar fi Legile alaturi de constiintele omului, fara nimic rau, fara moarte, fara plangere; in ea nu ar mai fi nici o religie, intrucat omul ar trai in si impreuna cu Legile; lumea din sfera nu ar mai avea nevoie de Soare, deoarece sistemele de captare a energiei concepute de om se pot alimenta direct din energia spatiului, consumul fiind cel al unui computer, si nu ale unui intreg mapamond; in sfarsit, in sfera ar avea loc doar constiintele curate.

Pasajele in discutie pot fi gasite in finalul Bibliei, in apocalipsa lui Ioan.

“Si am vazut cer nou si pamant nou. Caci cerul cel dintai (real) si pamantul cel dintai (real) au trecut; si marea nu mai este”

“Si m-a dus pe mine, in duh (imaginatie, inspiratie) , intr-un munte mare si inalt si mi-a aratat cetatea cea sfanta, (Sfera), pogorandu-se din cer, de la Dumnezeu (Legi).”

“Iata, cortul (Sfera) lui Dumnezeu ( Legilor) este cu oamenii (constiintele oamenilor), si El (Legea) va salaslui cu ei si ei vor fi poporul Lui”

“Si va sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi (constiinta traieste cat suportul ei, un om poate muri la cinci ani, la cincizeci de ani, la o suta zece ani, sau la cat va dura suportul – creierului – ei) ; nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut” (viata pamanteasca).

“Si iar mi-a zis: Facutu-s-a! (Scopul existential al Legilor) Eu sunt Alfa si Omega, inceputul (Legile de la Big Bang) si sfarsitul (succesul Sferei, constiinta Legilor puse la adapostul suportului etern)”

“Si in cetate nu va intra nimic pangarit si nimeni care e de dat cu spurcaciunea si cu minciuna, ci numai cei scrisi in Cartea vietii Mielului. Afara cainii si vrajitorii si desfranatii si ucigasii si inchinatorii de idoli si toti cei ce lucreaza si iubesc minciuna!
“Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi si desfranati si fermecatori si inchinatori de idoli si a tuturor celor mincinosi este in iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa, care este moartea a doua.”
Raul din mintile oamenilor va ramane pe Terra, mistuit fiind de focul ce, intr-o zi, o va mistui.
“Si templu n-am vazut in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu, Atottiitorul (Legile), si Mielul, (constiintele oamenilor) este templul ei (Adevarul, Dreptatea si Binele).

“Si noapte nu va mai fi; si nu au trebuinta de lumina lampii sau de lumina soarelui (energie), pentru ca Domnul Dumnezeu (Legile) le va fi lor lumina (sunt facuti din energie pura) si vor imparati (exista) in vecii vecilor (eternitatea Sferei)”

“Iata, vin curand si plata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia, dupa cum este fapta lui.
Fericiti cei ce spala vesmintele lor (constiintele curate) ca sa aiba stapanire peste pomul vietii (eternitatea Sferei) si prin porti sa intre in cetate (Sfera)!”

Mai devreme am vorbit despre ‘eternitatea’ Sferei. Sigur, o astfel de constructie, ar avea un termen de exploatare extrem de lung, insa, oricat de lung ar fi nu-l poti numi etern. In plus ’sfera’ poate fi lovita pana la urma de cine stie ce mic meteorit, ori chiar se poate defecta.

La urma urmei, Legile Atotputernice nu-si ‘doresc’ doar un suport mai bun, ci o constiinta de sine care sa dainuie cu adevart pentru eternitate.
Pentru ca constiinta ar fi chiar trupul lor imaterial.
Asa ca acest trup al Legilor ar trebui, fiind imaterial, sa fie unul energetic. O concentrare de energie pura, fara absolut nimic material.

“Iar cand acest (trup) stricacios se va imbraca in nestricaciune si acest (trup) muritor se va imbraca in nemurire, atunci va fi cuvantul care este scris: “Moartea a fost inghitita de biruinta”

Dealtfel, asa ne-au si invatat toate religiile, sa avem credinta intr-o existenta de apoi, spirituala, unde sufletul omului (mintea constienta de sine) va duce o existenta eterna (energie pura) alaturi de creatorul ei (Legile Ordonatoare din Univers)…
Credinta singurelor fiinte care il au in minte pe Dumnezeu.
Sau, altfel spus, singurele fiiinte in mintea carora exista Dumnezeu.
In mintea carora locuieste Dumnezeu.

Acestea sunt adevarurile cale il elibereaza pe om de conditia sa materiala, dezvaluindu-i esenta pur spirituala, creata de si dupa chipul si asemanarea Spiritului Universului.

“Fericit si sfant este cel ce are parte de invierea cea dintai. Peste acestia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si vor imparati cu El mii de ani”

Autor: Noita R Ipsni

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s