DESPRE PRIETENIE…


prietenie mareeee...

Prietenia inseamna a fi alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc. – Andre Malrau

Articolul pe care-l postez astazi,are ca subiect principal un laitmotiv si anume PRIETENIA , probabil devenit un lucru desuet,scos parca din negura vremurilor demult apuse, vremuri in care acest subiect nu era asa de prafuit si care devenise o virtute, fara de care erai nesocotit de intreaga societate a timpului respectiv,pe care nu o puteai flutura doar de amorul artei.

Iata cateva cugetari celebre si profunde emise de oameni celebri , dar si de ilustri anonimi…

1…Tine-ti prietenii aproape, iar dusmanii si mai aproape. – Sun Tzu

2…Intr-o prietenie lucrul cel mai greu nu este de a ne da pe fata defectele dinaintea unui prieten, ci de-al face sa si le vada pe ale lui. – Francois de La Rochefoucauld

3…Ne cautam prietenii nu dupa abilitatea lor de a ne face sa ne simtim bine, ci dupa abilitatea noastra de a-i face sa se simta bine. – Evelyn Waugh

4…Prietenie platonica este numele dat perioadei intre prima privire si primul sarut. – Anonim

5…Fii precaut in alegerea prietenilor si mai mult decat atat in schimbarea lor. – Anonim

6…Nu putem sti clipa precisa a infiriparii prieteniei. Ca si atunci cand, umpland un vas strop cu strop, exista o picatura ce-l face sa dea pe dinafara, tot  asa si intr-o serie de amabilitati exista in cele din urma una care face ca inima sa se reverse. – James Boswell

7…Este stupid sa lasi prietenia sa moara din cauza neglijentei sau tacerii. Inseamna sa te lipsesti, cu buna stiinta, de una din cele mai mari mangaieri ale vietii. – James Boswell

8…Pentru a simti cu adevarat bucuriile trebuie sa ai pe cineva cu care sa le imparti. – Anonim

9…Pentru o pasare / un cuib, pentru un paianjen / o panza, pentru un om / prietenie. – Wiliam Blake
10…Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara – Gabriel Garcia Marquez

11…Bucuria omului e omul. Intre ei se infiripa prietenia care umple cel mai intins desert al sufletului nostru. – Jacques Benigne Bossuet
Prietenia sfarseste acolo unde incepe neincrederea. – Seneca

12…Exista un stadiu de prietenie, unde nu mai e nevoie sa vorbesti spre a te intelege, nici sa te sfatuiesti spre a actiona in comun. – Nicolae Titulescu
Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri – Aristotel

13…Prietenia este comert dezinteresat intre egali. – Oliver Goldsmith

14…Prietenia este o relatie interpersonala care se bazeaza pe incredere, cinste, toleranta. – August von Kotzebuc.

15…Prietenia este intotdeauna o responsabilitate placuta, niciodata o oportunitate. – Khalil Gigran

16…Numai prietenia gaseste privirea sau fraza foarte simpla care pune balsam pe ranile noastre. – Jean Cocteau

17…Prietenia perfecta este o creatie a omului. Cea mai inalta dintre toate. – Jean Cocteau
Ceea ce este sublim intr-o prietenie nu este atat a muri pentru prietenul tau intr-o ocaze stralucita, cat a te sacrifica pentru el zilnic si cu discretie. – Stendhal

18…Cel care n-a simtit niciodata farmecul unei prietenii sincere si dezinteresate, nu cunoaste toata fericirea pe care un om o poate primi de la alt om. – Carl Gustav Jung

19…Prietenia inseamna a fi alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc. – Andre Malrau

ARSENIE BOCA-Film documentar


 

 

 

Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vața de Sus, jud. Hunedoara. Școala primară și liceul în orășelul Brad, același județ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Așa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele rațiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat până acum, și de multe ori mi-a folosit în viață.

În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și muzica. Terminând liceul și luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă, sau speculativă și în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram și bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor și nici nu mă înduram, întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală. În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine și cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite și să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Așa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete. Ceea ce n-am reușit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie și fetelor să studieze teologia, și m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am. Asta am reușit toată vremea teologiei, deși făceam parte și din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, și care era mixtă. Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei. Mă abțineam de la „voia în oraș”, ci stam în curtea școlii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieșeam în oraș decât dacă trebuia în interesul școlii, a vreunui profesor, sau însoțiți de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat și n-am învățat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – și mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac așa ceva.

De viața altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferență și necunoștință. Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.

Teza de licență în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului, și purta titlul: „Încercări asupra vieții duhovnicești”. Terminam teologia prin 1933.

În vacanță mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din București, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea și cunoștințele de anatomie și antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-și țină cursul. Abia aci m-am lovit de mișcările politice studențești, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenții ce să se poată înscrie în centrul studențesc București. Am fost complet în afară de orice mișcare studențească sau înscriere în vreo mișcare politică.

Vremea în București am petrecut-o nelipsind de la școală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineața și mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanție pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau și studenți legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românește, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mișcarea legionară era în toi și se discuta de ea în toate părțile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinație către mișcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morți, Moța și Marin, am ieșit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviței”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviței. Deci am privit o parte din convoi și pe cei doi morți. Atâta tot.

Colegi la școală am avut de toate soiurile și neamurile. Aveam, la alți profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roșie, însă discuții n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Ițhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu ești evreu și eu creștin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine și tu n-ai să te poți supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viață.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliției din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obținut și încuviințările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei, precum și a celor două guverne: român și grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei.

M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară prin Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur „cicanca”, și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).

Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.

Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri și rosturi sunt străin.

 

Pictura bisericii Draganescu – Parintele Arsenie Boca

Parintele Arsenie Boca a inceput pictarea bisericii parohiale din Draganescu (localitatea din apropierea Bucurestiului), in anul 1968. A lucrat la aceasta vreme de 15 ani. Pe langa scenele consacrate in pictura bisericeasca, dar interpretate intr-un stil personal, Parintele Arsenie a introdus acolo si compozitii inedite, cu un vadit rol catehetic. La niciun an de la finalizarea picturii bisericii de la Draganescu, parintele Arsenie Boca va trece la Domnul la Manastirea Sinaia. Parintele Arsenie a fost inmormantat, in cimitirul Manastirii Prislop, in ziua de 4 decembrie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sura:wikipedia

Invierea Domnului ne-a daruit o viata noua…


 

 

Chinurile rastignirii si moartea I le-au daruit lumea cea veche, Invierea si Viata e Divinul dar dat noua tuturor in schimb de Fiul lui Dumnezeu. Si pana in zilele noastre, noi oamenii adeseori continuam sa-L facem pe Domnul Iisus Hristos sa indure din nou suferinte prin pacatele ce le savarsim, caci ori de cate ori comitem o faradelege, noi ridicam piedestalul unei noi crucificari, dar El, Milostivul Mantuitor, cu aceeasi Divina generozitate ne daruieste iertare, daca o cerem, si o viata noua. La aceasta bucurie pascala de daruiri ceresti suntem chemati in fiecare an la praznicul cel mare al Invierii Domnului!

Intr-adevar, Moartea pe Cruce pe care a indurat-o Mantuitorul, pentru noi toti, pecetluieste nu numai lumea veche, dar si pe cea de astazi si de totdeauna, cand continuam sa traim dupa vechea conceptie pagana de viata. Aceasta stare de crez pagan de viata readuce chiar in atmosfera zilelor noastre o noua Vinere a Sfintelor Patimi, cu tot climatul sumbru de tulburari si suferinte, de lupte si distrugeri si, in cele din urma, moartea pe care noi o comitem chiar noua insine, ori familiilor noastre, societatii in care traim si lumii contemporane, dar ceva mai mult, sufera din nou Insusi Domnul Iisus Hristos!

Iata insa ca si acum, Acel ce ne rascumpara din pacatele noastre, prin Sfanta Sa Inviere, ne aduce mereu o viata noua. El o revarsa in inimile noastre, ne da un nou crez victorios de viata, o noua conditie umana, nu telurica, ci una cereasca, luminoasa, care sa ne aduca pacea Sa si armonia bunei intelegeri intre oameni si popoare.

Intr-adevar, cand noi vom ajunge sa fim in acea divina comuniune de viata cu Hristos Cel Inviat, nu noi traim, „ci Hristos traieste in noi”.

Invierea Domnului ne daruieste insa nu numai o victorie asupra pacatului, dar prin aceasta o biruinta asupra mortii insasi. Caci ea ne aduce la acea sfanta traire cu Dumnezeu care e fara de pacat si fara de moarte. Cu Dumnezeu, noi pasim la nemurire!

Invierea deschide noua tuturor intrarea triumfala intr-o viata cereasca incepand chiar de aici de pe pamant si continuand apoi cetatenia noastra in Ceruri cu Sfintii.

Aceasta-i marea victorie si glorificare pe care si noi oamenii o traim la Invierea Domnului!

Cu Iisus Hristos Cel Inviat, noi insine suntem „fiii Invierii”, biruind si noi, cu El, pacatul si moartea!

Parintele Vasile Vasilachi

(din volumul „De la Antim la Pocrov – marturii si marturisiri”)

 

17 lucruri pe care sa nu le spui niciodata…


Vrem sa recunoastem sa nu, toti mai dam cu bata-n balta. Unii dintre noi nici nu realizeaza, altii o fac special, din rautate, iar cei mai multi intra in pamant cand isi dau seama ce s-a inteles din ce au spus si incearca sa evite persoana respectiva. Ca sa nu  ajungi in astfel de situatii, iata cele mai intalnite 17 lucruri pe care sa nu le spui niciodata in conversatie si ce ar trebui sa spui in diverse situatii ca sa scapi cu fata curata.

Ce sa nu spui despre aspectul cuiva…

1… “Arati obosita.”

De ce: Sugerezi ca arata rau.

Spune: “Esti ok?”. “E totul in regula?”. Deseori ne scapa comentariul cu oboseala cand nise pare ca interlocutorul nu se simte prea bine, nu e in apele sale. Asa ca mai bine intrebi direct.

2… “Vai, cat de mult ai slabit!!!”

De ce: O persoana care a slabit recent ar putea lua reactia ta drept un semn ca inainte nici nu te puteai uita la ea de dizgratios ce arata.

Spune: “Arati minunat!” si opreste-te. Daca esti curioasa cum a facut de a slabit atat de mult, adauga: “Care ti-e secretul?”.

3… “Arati bine pentru varsta ta”.

De ce: Orice apreciere care se termina cu pentru varsta ta e nepoliticoasa. De fapt spui “Arati minunat fata de celelalte babe. E incredibil ca inca mai ai toti dintii si nu ti-ai pus placa”.

Spune: “Arati grozav!”

4…“N-as putea purta niciodata asa ceva”.

De ce: Se poate intelege ca o critici (“N-as putea purta niciodata ceva atat de oribil”).

Spune: “Iti sta foarte bine in colanti”. Daca totusi iti scapa porumbelul, drege repede busuiocul: “N-as putea purta niciodata asa ceva… pentru ca n-am picioare lungi ca tine”.

Ce sa nu spui la servici

5“Asta nu face parte din indatoririle mele”.

De ce: Daca seful tau iti cere sa faci ceva, face parte din indatoririle tale.

Spune: “Nu sunt sigura ca treaba asta e prioritara in acest moment”. Apoi discuta cu seful tau despre atributiile tale.

6“Poate spun prostii, dar…” sau “S-ar putea sa ma insel, dar..”

De ce: Nu-ti submina niciodata propriile idei prefatandu-ti remarcile cu limbaj ambiguu.

Spune: Exact ce vrei sa spui. Iti intaresti credibilitatea daca iti prezinti ideile cu incredere in tine

7…: “N-am timp sa vorbesc cu tine”.

De ce: E o mitocanie, indiferent ca o spui persoanei in fata sau la telefon.

Spune: Tocmai am de terminat ceva. Pot sa vin eu la tine cand termin?”. Explica politicos de ce nu poti vorbi acum si propune un moment cand sa puteti sta de vorba. Pune telefonul pe silent pana cand termini ce i de facut si poti sa iti concentrezi toata atentia asupra interlocutorului.

Ce sa nu spui in timpul unui interviu pentru o slujba…

8“Seful meu e un cretin” cand esti intrebata de ce vrei sa pleci de la actualul job.

De ce: Denota lipsa de profesionalism. Cel care te intervieveaza s-ar putea sa se intrebe cat o sa-ti ia pana ajungi sa il vorbesti pe el de rau. In plus, nu poti sa stii daca el si actualul tau sef nu sunt prieteni sau rude.

Spune: “Sunt pregatita pentru o noua provocare” sau o alta remarca la fel de pozitiva.

9…. “Credeti ca m-as integra aici?”

De ce: Tu esti cel intervievat, nu cel care intervieveaza.

Spune: “Ce va place cel mai mult in aceasta companie?”. Sigur ca e bine sa pui intrebari, dar pregateste unele care sa arate interesul tau sincer pentru compania cu pricina.

10“Care e programul de lucru?” sau “Cate zile de vacanta pot sa-mi iau o data?”.

De ce: Vrei sa lasi impresia cuiva care e concentrat asupra muncii, a rezolvarii problemelor.

Spune: “Cum arata o zi obisnuita de lucru aici?”. Apoi, daca chiar ai trecut prin toate probelle si ai raspuns al toate intrebarile, iar subiectul vacantelor tot n-a fost abordat, spune “Puteti sa-mi spuneti ceva despre pachetul de compensari si beneficii?”.

Ce sa nu spui despre sarcina si bebelusi…

11“Esti insarcinata?”

De ce: Tu intrebi, ea nu e si iti va veni sa intri in pamant de jenapentru ca ai atras atentia asupra faptului ca e foarte grasa.

Spune: “Buna!” sau “Ma bucur sa te vad” sau “Arati bine”. Orice numai “Esti insarcinata?” sau “Cand nasti?”, nu! Evita umilinta si nu intreba nimic.

12“ Il alaptezi la san?”

De ce: E un subiect intim si poate fi controversat. Poate nu doreste sau nu poate alapta. In plus, nu e tocmai un subiect de conversatie in societate.

Spune: Nimic! Daca nu sunteti foarte apropiate, nu intreba. Daca totusi iti scapa porumbelul, adauga repede “Sau preferi sa nu discutam despre asta?”.

Nu spune: “Gemenii sunt conceputi pe cale naturala?” sau “Trebuie sa-i fi fost tare greu mamei adevarate sa renunte la copil”.

De ce: Sugerezi ca o conceptie naturala e superioara fertilizarii in vitro sau adoptiei, iar in al doilea caz, subtextul e si ca parintii adoptivi nu sunt parinti “adevarati”.

Spune: Unui parinte de gemeni spune-i ceva facil de genul “Uau! Cred ca esti ocupata pana peste cap!”. Unui parinte adoptiv spune-i exact ce ai spune oricarui alt parinte: “E adorabila!” sau “Ce varsta are?”.

Ce sa nu spui unei femei singure sau recent despartite…

13“Erai prea buna pentru el”.

De ce: Practic, ii spui ca are gusturi proaste la barbati. Iar daca vreodata se vor impaca, ai sa te simti prost.

Spune: “Nu stie ce pierde”. Exprima cam acelasi lucru, dar fara subtextul neplacut.

14… “Bine ca ai scapat de el. Oricum nu mi-a placut niciodata”.

De ce: Se va gandi la faptul ca il adorai, [ursi simplu, cand erati impreuna si se va intreba daca ai mintit atunci sau minti acum. In orice caz, increderea ei in tine se va diminua.

Spune: “Sunt sigura ca ai sa gasesti pe cineva care iti va oferi tot ceea ce meriti”. Ii va muta atentia de la ratatul de care te bucuri ca a scapat spre viitor si posibilitatile pe care acesta i le poate aduce.

15“Cum se poate ca cineva perfect ca tine sa fie singur?!

De ce: O astfel de afirmatie poate fi inteleasa ca o insulta mascata intr-un compliment. Persoana cu care vorbesti poate sa creada ca spui “Ceva sigur nu e in regula cu tine!”

Spune: “Ai vreun iubit?”. Si daca iti raspunde laconic, treceti la alte subiecte de conversatie.

Ce sa nu spui intr-o cearta cu barbatul iubit…

16“Niciodata nu faci…” sau “Intotdeauna faci…” sau “Esti un nesimtit” sau “N-ai dreptate!”.

De ce: Cand generalizezi folosind cuvinte ca niciodata sau intotdeauna arunci, practic, acuzatii si invinuiri, iar insultele iti fac partenerul sa se simta dezarmat, incoltit, iar asta il va face sa reactioneze cel putin la fel de extrem ca si tine si cearta va degenera rapid intr-un scandal crunt.

Spune: “Sunt suparata ca ai lasat iar chiuveta plina cu vase nespalate. Ce putem face ca sa nu se mai repete chestia asta?”. Daca incepi discutia punand accentul pe sentimentele tale si nu pe ce-a gresit el, iubitul tau va deveni mai receptiv si mai dispus sa indrepte situatia.

17 “Daca m-ai iubi cu adevarat, ai…”

De ce: Cu cat iti tratezi mai mult partenerul ca si cum niciodata nu te va putea multumi, cu atat te ve simti mai nemultumita. Controlul exercitat asupra partenerului prin santaj emotional si implorari nu e o cale buna catre intimitate si catre o relatie oneste, pe picior de egalitate.

Spune:  “Ma simt luata de buna cand nu ma ajuti la treburile casei. M-as simti mai bine daca am putea sa…”. Cea mai buna metoda sa impiedici transformarea unei discutii in contradictoriu intr-un scandal in toata regula e sa explici clar de ce esti suparata si sa oferi apoi o solutie.

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa:net

 

NE MERITĂM SOARTA


Atâta timp cât ne vom lăsa duşi de val, în speranţa că alţii vor face

ceea ce noi înşine avem de făcut, nu vom avea parte de o altă soartă…

Vom fi mereu slugile altora, vom trăi o viaţă de-mprumut.

Când nepăsarea atinge în zilele noastre cote alarmante, înspăimântătoare

Cum am putea crede că este loc de mai bine în sărmana noastră viaţă ?

Vrem să aruncăm propriile noastre poveri pe umerii altora, dar

În acelaşi timp am fi bucuroşi să culegem roadele muncii lor,

Pe lângă faptul că nu avem nici cel mai elementar bun simţ

Suntem atât de inconştienţi încât ajungem să ne furăm singuri căciula.

Ne îmbătăm zilnic cu apă rece, dăm vina pe alţii pentru nenorocirile

Căzute asupra noastră, uitând că suntem prizonierii propriilor noastre iluzii.

Atâta timp cât vom continua să ne amăgim cu cele două mii de ani

De rezistenţă eroică în faţa istoriei, ne vom înşela amarnic.

Adevărul este că n-am făcut nimic, am stat cu braţele încrucişate

Timp de două milenii, aşteptând mila altora, judecata străină

Am rezistat ce-i drept cuceririlor, dar pentru simplul fapt că era mai rentabil

Să nu fim cuceriţi, dacă tot plăteam tribut Înaltei Porţi, la ce bun

Să-şi mai bată capul cu noi, mai convenabil era să muncim în folosul lor…

De-a lungul glorioasei noastre istorii am schimbat un stăpân

Cu un altul, la fel procedăm şi acum, doar ne-am învăţat cu slujirea

După ce-am lins dosul marelui imperiu sovietic, acum nu ştim cum

Să facem să intrăm în graţiile colosului american, de restul au ei grijă…

De ce să fim noi înşine când e mult mai uşor să te guduri pe lângă alţii

În speranţa că vom primi şi noi resturile aruncate de la masa cea bogată

Nu avem pic de ruşine, nici o urmă de respect pentru noi înşine

Atunci de ce-am aştepta să fim trataţi altfel decât suntem

Ne supărăm atunci când ne judecă străinii, dar cine poate avea

Încredere în asemenea jalnice fiinţe care inspiră doar silă

Să recunoaştem, suntem trataţi ca fiind gunoiul Europei

Un fel de râie de care se feresc toţi, o cangrenă pe harta lumii

Şi asta pe bună dreptate, atâta timp cât greaţa este cuvântul

La ordinea zilei în propria ţară, iar scârba şi regretul flutură pe toate buzele.

Tinerii care-şi părăsesc ţara ar trebui să ne lase un gust amar

Căci asta înseamnă că în scurt timp nu vom mai avea viitor

Dar cine să se ocupe de soarta ţării, guvernanţii sunt prea ocupaţi

Cu împărţirea ciolanului, ei nu văd decât în prezent, pentru ei doar

Clipa contează, restul fie ce-o fi, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

Problema e că avem de unde dar nu avem timp pentru lucruri serioase

De fapt nu ne interesează decât propriul interes, ca buni creştini ce suntem.

După ce am dovedit că avem talent în arta resemnării am reuşit să devenim

Şi specialişti în arta demolării, am distrus cu sârg tot avutul naţional

Ba încă cu o furie oarbă, am vândut tot ce era de vândut pentru interese meschine.

Suntem pe zi ce trece părtaşi la distrugerea noastră ca naţiune

Dureros este faptul că suntem proprii noştri călăi, fără măcar să ne dăm seama

Ne-am condamnat singuri prin laşitatea şi egoismul de care-am dat dovadă,

De fiecare dată ne-am vândut primului venit, chiar fără să ne-o ceară.

În concluzie, nu vom putea arunca vina în cârca altora, oricât ne-am strădui

Şi asta deoarece suntem singurii vinovaţi pentru tot dezastrul pricinuit.

Vom plăti cu vârf şi îndesat pentru oarba nepăsare, pentru dispreţul, ura

Şi mai cu seamă minciuna de care-am uzat cu străşnicie în tot acest război

Purtat împotriva propriilor noştri semeni, împotriva propriului sânge

Vom purta mereu de-acum înainte însemnele „biruinţei” noastre !

 

Aceste adevaruri triste dar reale ar trebui date mai departe pentru a fi citite de cat mai

multi oameni,poate asa vom reusi sa ne trezim din starea asta latenta…si poate cine stie!!!

Interviu cu Dumnezeu


– Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a raspuns:

– Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…..iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?

– Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

– Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:

– Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna…

 

CHEIA SPRE FERICIRE…


Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.

Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.

Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
“Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”

Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:

“Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.”
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.

Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.

Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.

Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.

Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.

Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.

Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.

Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.

Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.